Unul dintre sihastrii romani canonizati de Biserica Ortodoxa Romana este Sf. Cuvios Ioan lacob de la Neamt - Hozevitul.
          S-a nascut la 23 Iunie 1913 la Crainiceni, langa Botosani, dintr-o familie de tarani credinciosi, numindu-se din botez Ilie.
          Dupa terminarea liceului, in 1932, a imbratisat viata monahala, fiind primit in manastirea Neamt de staretul de atunci, Nicodin, viitorul Patriarh, la 15 August 1933.
          Cum scria un cercetator al vietii sale, frumusetea slujbelor, mai ales a celor de noapte, blandetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor si darul Sf Duh care se odihnea in inima lui, l-au legat pe acest tanar fericit de viata monahala. Manastirea Neamt a devenit pentru rasoforul Ilie o adevarata scoala a evlaviei.
          Ajunge si la manastirea Turnu, isi satisface stagiul militar, apoi revine la Neamt, unde este numit bibliotecar, aprofundand Sfanta Scriptura si studiind Parintii Bisericii. La 8 aprilie 1936, este tuns in monahism.

          Postea si se ruga, retragandu-se pentru meditatie la schiturile Icoana sau Pocrov, dar sufletul sau tanjea dupa viata asceta. In 1936, pleaca in Tara Sfanta, traind doi ani intr-o pestera din pustia Iordanului.

          In 1938 se inchinoviaza la lavra Sf. Sava de pe Valea Hebronului, unde ramane opt ani, pana in 1946.

          Avand solide cunostinte medicale, ingrijea pe calugarii bolnavi, fiind si ghid si bibliotecar. A invatat greceste, putand citi scrierile Parintilor Rasariteni in original si traducand in romaneste operele lor. Aici a scris pagini de indrumari duhovnicesti si versuri religioase de o inaltatoare frumusete, publicate dupa moartea sa de ucenicul Ioanichie.

          In 1947, devine egumen al Schitului romanesc Sf. Ioan Botezatorul de pe Valea Iordanului si hirotonit ierodiacon (diacon intre calugarii) de Arhiepiscopul Epifaniei al Filadelfiei (Patriarhia Ierusalimului) in Biserica Sf. Mormant. A ramas la Iordan 6 ani, pana in 1952, savarsind sfintele slujbe cu teama si evlavie, postind si rugandu-se, retragandu-se in pustie pentru meditatie sau scriind versuri cu tematica religioasa.

          Vestea despre sfintenia vietii sale s-a raspandit repede si curand a devenit duhovnicul multor calugari greci si romani sau al pelerinilor care-si purtau pasii pe urmele Mantuitorului in Tara Sfanta.

          Unul dintre cei care i-au reconstituit viata, ieromonahul Ioanichie Balan, scria: Parintele loan lacob avea un suflet mare, o minte curata si limpede ca apele Iordanului... El n-ar fi putut trai in pustie fara rugaciune si cantare bisericeasca. Cea dintai curata si aprinde, cea de a doua mangaie si linisteste. Poezia lui este o rugaciune de mangaiere, o cantare duioasa de pustie, picurata de bucurie si lacrimi, expresia simtirii celei mai adanci a dorului romanesc.

          In 1952, cu binecuvantarea Patriarhului Timotei al Ierusalimului, se muta la manastirea Sf Gheorghe Hozevitul, deoarece caldura Iordanului i-a afectat sanatatea. Ramane si aici 8 ani, nevoindu-se in post si rugaciune intr-o pestera cu trei incaperi: una mai mare, cu o firida in piatra ce servea de altar; alta mai mica, unde lua masa frugala si a treia, pestera mormintelor, unde a si fost inmormantat. Aceasta pestera se cheama, dupa traditie, Pestera Sf. Ana, aici rugandu-se Sf. Ioachim si primind vestea ca Sf. Ana, sotia sa, va naste pe Maica Domnului, Sf. Fecioara Maria.

          In aceasta pestera, cuviosul Ioan a dus o viata de retragere totala in post si rugaciune, mancand o data pe zi si dormind numai 3-4 ore pe noapte. Numai la marile praznice cobora la manastirea Sf. Gheorghe Hozevitul, dupa numele unui sfant din secolul VI, slujea, se impartasea, lua masa cu monahii, apoi se retragea din nou in pestera.

          Si-a incheiat viata pamanteasca la 5 August 1960, fiind inmormantat in Pestera mormintelor. Iubea pasarelele si era iubit de ele, ziarele locale consemnand minunea petrecuta la moartea sa, cand mii de pasarele s-au adunat la manastire, plangand, prin ciripitul lor trist pe ocrotitorul lor.

          Timp de 20 de ani, trupul sau a ramas in pestera Sf. Ana. Convins de sfintenia sa, ucenicul sau Amfilochie i-a facut rugaciuni si slujbe de pomenire.

          La 5 August 1980, conform traditiei locale, conducerea. manastirii a deschis mormantul pentru a-i stramuta oasele in osuarul manastirii, dar minune, trupul cuviosului Ioan nu cunoscuse putreziciune, pastrandu-se nevatamat si raspandind buna mireasma, semn palpabil al sfinteniei sale. Ucenicul Amfilochie scria: Cand am luat scandura, ce sa vezi? Parintele loan dormea cu trupul neatins de putreziciune, asa cum l-am pus. Parca l-am fi pus in mormant de cateva ceasuri, fara nici o schimbare a infatisariii: mainile, barba, parul, rasa, incaItamintea erau neatinse.

          Vestea descoperirii unui sfant, de asta data Roman, s-a raspandit ca fulgerul. Patriarhul Benedict al Ierusalimului a aprobat straimutarea moastelor Cuvioslui Ioan in biserica cea mare a manastirii Sf. Gheorghe-Hozevitul la 7 August 1980. Timp de 40 de zile i s-au facut slujbe speciale, iar trupul a ramas intact, confirmindu-se sfintenia. Mii de pelerini veniti din Grecia la praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 August) s-au rugat la moastele noului sfant, pus intr-un sicriu de lemn de abanos, cu sticla deasupra.

          Patriarhia Jerusalimului a facut demersuri pentru trecerea lui in randul sfintilor; o icoana a sa se afla din 1980 in catedrala ortodoxa Sf. Gheorghe din Hanna (Siria).

          Dar Biserica neamului sau nu-l putea uita. De aceea, la 20 Iunie 1992, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut in randul sfintilor romani, fixandu-i ca zi de pomenire 5 August, data mortii sau a nasterii in ceruri.